Viața trăiește prin familie!

An de  an, în ziua de 25 martie, Biserica sărbătorește Buna Vestire, când îngerul Gabriel vestește sfintei Fecioare Maria, că va deveni mama Mântuitorului nostru, Isus Cristos. Este momentul când Dumnezeu dăruiește lumii întregi, prin darul vieții, pe însuși Fiul său.

Semnificația sărbătorii Bunei Vestiri constituie pentru familiile creștine punctul central de  a reflecta și de a mulțumi lui Dumnezeu pentru darului vieții. Viața trăiește prin familie: copii, părinți, bunici, suntem cu toții responsabili de a promova și apăra acest mare dar!

Devenit deja tradiție, în România, de sărbătoarea Bunei Vestiri, are loc Marșul pentru viață. Este una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, promovându-se astfel susținerea și apărarea vieții umane. Având ca temă „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine!”, evenimentul de anul acesta se află la cea de-a VII-a ediție și se desfășoară în 135 de orașe din România.

Acțiunea Catolică din România susține această inițiativă civică de apărare a vieții. Încurajăm membrii noștri să participe în orașele lor de proveniență la această activitate. Acolo unde marșul este organizat de organizații catolice, rugăm să fie purtate însemnele asociației noastre, pentru a avea siguranța că sunt promovate într-un cadru organizatoric creștin. Încurajăm participarea activă a membrilor noștri în toate orașele din țară, acolo unde marșul este organizat de organizații creștine.

Anca Frona
Preşedinte
Acţiunea Catolică din România

Lăsaţi un comentariu

WordPress Theme Design