Seminarul de formare pentru asistenţii spirituali AC

Având în prim plan spiritul coresponsabilităţii în misiunea Bisericii, Acţiunea Catolică îşi trăieşte vocaţia în strânsă legătură cu păstorii. De aceea, Federaţia noastră urmăreşte să ofere periodic propriilor asistenţi spirituali, precum şi altor păstori ce îndeplinesc diferite misiuni, ocazii de întâlnire, de reflecţie comună şi de împărtăşire fraternă.

În acest sens, în perioada 20-23 februarie 2017, la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Oradea (Str. Parcul Traian nr. 20, 410044 – Oradea, jud. Bihor) se va desfăşura Seminarul de formare pentru asistenţii spirituali cu tema „Asistentul spiritual al Acţiunii Catolice în lumina Exortaţiei apostolice Evangelii Gaudium”. Motoul călăuzitor va fi: „V-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu” (In 13,15).

Acest seminar este adresat asistenţilor spirituali ai Acţiunii Catolice din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, cu intenţia de a fi o ocazie de reflecţie asupra misiunii asistentului spiritual al Acţiunii Catolice în Biserica locală, cu o atenţie specială referitoare la îndemnurile Papei Francisc din Exortaţia apostolică Evangelii Gaudium.

În reflecţia asupra temelor propuse vom fi însoţiţi de episcopii prezenţi, precum şi de Pr. Antonio Mastantuono, vice-asistent general al Acţiunii Catolice din Italia, profesor de teologie pastorală în cadrul Universităţii Pontificale din Lateran şi paroh.

Sunt invitaţi şi alţi preoţi, diaconi sau seminarişti care doresc să cunoască mai bine vocaţia Acţiunii Catolice şi să trăiască un timp de aprofundare a propriei misiuni şi de fraternitate sacerdotală. Confimarea participări şi detalii logistice le primim via email: secretar@actiuneacatolica.ro până  cel târziu la data de 15 februarie 2017.

***

PROGRAM :

LUNI, 20 FEBRUARIE 2017
Sosiri
18.00 Sfânta Liturghie
19.00 Cină
20.00 Seara informală

MARŢI, 21 FEBRUARIE 2017
08.00 Sfânta Liturghie
09.00 Mic dejun
10.00 Deschiderea oficială
ANCA FRONA, preşedinte al Acţiunii Catolice din România
PR. FELIX ROCA, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din România
11.00 „A fi asistent spiritual în sintonie cu Evangelii gaudium” (I)
PR. ANTONIO MASTANTUONO, vice-asistent general al Acţiunii Catolice din Italia
Dezbatere în grupuri mici
13.00 Prânz
15.00 „A fi asistent spiritual în sintonie cu Evangelii gaudium” (II)
PR. ANTONIO MASTANTUONO
Dezbatere în grupuri mici
18.00 Plenară
19.00 „Pe drumul spre Sinodul dedicat tinerilor”
PR. FELIX ROCA
19.30 Rugăciunea Vesperelor
20.00 Cină
21.00 Serată de fraternitate

MIERCURI, 22 FEBRUARIE 2017
08.00 Rugăciunea de dimineaţă
08.30 Mic dejun
09.30 „A-i motiva şi a-i tămădui pe lucrătorii pastorali”
Masa rotundă cu episcopi
12.00 Mărturii
13.00 Prânz
15.00 Vizită la Palatul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea
18.00 Sfânta Liturghie
20.00 Cină
20.30 Seară tradiţională orădeană

JOI, 23 FEBRUARIE 2017
07.30 Sfânta Liturghie
08.30 Mic dejun
09.15 Concluzii
Plecări
.

Lăsaţi un comentariu

WordPress Theme Design