Curs de formare pentru responsabili tineri abcAC

În perioada 18-21 aprilie 2013 s-a desfăşurat la Timişoara ultimul curs de formare din triada propusă de echipa sectorului tineri din Acţiunea Catolică România.  Cursul de formare a avut tema abcAC şi moto-ul – „Voi sunteţi sarea pământului, lumina lumii!” (Matei 5,13-14) şi a fost pentru toţi participanţii o ocazie de formare și aprofundare a semnificației și importanței proiectului formativ într-o asociaţie de tip Acţiune Catolică, realizarea itinerariului formativ, reguli de viață în Acțiunea Catolică şi elaborarea unei fişe de activităţi.

Prima zi a cursului a fost dedicată proiectului formativ şi regulii de viaţă în Acţiunea Catolică. Sesiune de lucru despre importanţa proiectului formativ a fost coordonată de Crina Horvar- vicepreşedinte sector tineri care a subliniat faptul că finalitatea proiectului formativ este aceea de a forma laici care să îşi trăiască credinţa în mod autentic şi fidel, în orice context al vieţii. Laici care, aşa cum spun documentele Bisericii, să fie mereu conştienţi că sunt “în lume”, dar nu “ai lumii”, ci “pentru lume”. Astfel formarea creştină şi cea specifică Acţiunii Catolice trebuie să fie gândită, “organizată” şi oferită membrilor pentru ca aceştia să găsească răspunsurile necesare vieţii lor.

Invitaţii nostrii din Acţiunea Catolică Italiană, Marco Sposito vicepreşedinte a sectorului tineri şi Monica Del Vechio, consilier national a aceluiaşi sector au susţinut un moment de formare despre „Regula de viaţă în Acţiunea Catolică”. Pornind de la stabilirea unei reguli personale am ajuns la regulile de grup, ţinînd cont de cele 3 caracteristici rugăciune, împărtăşire şi mărturisire descoperind că uneori regulile nu trebuie să ne îngradească ci rolul lor este să ne ghideze pentru a avea o viaţă spirituală profundă şi matură.

Ziua de sâmbătă a fost dedicată activităţiilor practice, Codruţa Fernea secretar ACRO şi coordonator al departamentului pentru tineret din cadrul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice ne-a ajutat să înţelegem care sunt paşii pe care trebuie să-i urmam în desfăşuraea unei activităţi cu tinerii. Pornind de la programul propus pentru campusul unitar, tinerii impărţiţi în grupuri au avut de pregătit diverse ateliere, de la activităţi de cunoaştere la seri de adoraţie sau dezbateri pe diverse teme. Ziua s-a încheiat cu un moment spiritual susţinut de Pr. Iuliu Muntean, asistentul spiritual pentru sectorul tineri, după care a urmat participarea la Sfânta Liturghie alături de comunitatea locală şi a responsabilului cu pastoraţia tinerilor din Dieceza de Timişoara, părintele Tamas Bene.

Programul cursului a fost presărat cu  momente de rugăciune atât în rit latin, cât și în rit bizantin dar și cu momente de destindere și vizitarea orașului Timişoara. Tinerii au plecat entuziaşti că au avut ocazia să înveţe lucrui noi, să lege noi prietenii şi să împărtpşească din experienţa lor dar totodoată asumându-şi angajamentul transmiterii mai departe a bucuriei de a face parte din marea familie a Acţiunii Catolice.

( fotografii)
1 ianuarie 1970

Trăim din plin în AC – educăm împreună!

În perioada 11-14 aprilie 2013, s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Greco-Catolic “Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan”, cursul de formare pentru animatori şi educatori organizat de Federația Acțiunea Catolică din România (ACRO) şi coordonat de echipa națională a sectorului copii. Tema cursului a fost “Trăim din plin în AC – educăm împreună!” şi motto-ul – „Isus, însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei” (Lc 24, 15).

Cursul a debutat joi seara, cu Sfânta Liturghie celebrată în capela seminarului. După sosirea şi primirea participanţilor, a urmat activitatea de cunoaştere. În acest cadru, am primit salutul de bun venit din partea părintelui rector al Seminarului, părintele Antoniu Chifor. A urmat vizionarea filmului despre viaţa Sfântului Francisc „Fratele Soare şi sora Lună”. Ultimul moment din programul de joi a fost rugăciunea de seară.

Ziua de vineri s-a deschis cu sfânta Liturghie celebrată în rit bizantin de părintele Iuliu Muntean, asistent spiritual naţional al sectorului tineri. Programul a continuat cu deschiderea oficială a cursului.  Preşedinta, Oana Tuduce, a transmis salutul de bun venit din partea Federaţiei Acţiunea Catolică din România, prezentând tema anului asociativ – an dedicat responsabilităţii – „Laici coresponsabili în misiunea Bisericii!”,  subliniată de motto-ul „Voi sunteţi sarea pamântului… Voi sunteţi lumina lumii.” (Mt 5,13-14). Farţade Gabor Bernadeta, vicepreşedintele sectorului, a prezentat scopul acestui curs de formare, ultimul din triada cursurilor adresate animatorilor şi educatorilor sectorului copii. După descoperirea chipului şi rolului animatorului şi a educatorului, la cursul „Trăim din plin în AC – educăm împreună!”, participanţii, animatori şi educatori, lucrând împreună în scopul realizării unui parcurs de campus, îşi vor dezvolta  abilităţile organizatorice. Părintele Florin a explicat motivaţia alegerii motto-ului acestui curs „Isus, însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei” (Lc 24, 15), evidenţiindu-l pe Cristos – Educatorul suprem, model al fiecărei persoane implicate în educaţie. Un moment de bucurie pentru toţi a fost  salutul de bun venit şi binecuvântarea primite de la Preasfinţitul Virgil Bercea, episcop de Oradea.

A urmat momentul formativ „Animatorul şi educatorul – educăm împreună” susţinut de Farţade Gabor Bernadeta, vicepreşedintele sectorului, unde au fost prezentate figurile educative întâlnite în Acţiunea Catolică, instrumente al Duhului Sfânt care lucrează în inimile oamenilor.

Părintele Florin-Petru Sescu a prezentat pe scurt ce este un campus, care este scopul său, activităţile care se pot realiza cu copiii, aducând în atenţia participanţilor campusul unitar  cu tema „Acţiunea Catolică – mărturie de credinţă în slujba Bisericii” şi moto-ul  – Ştiu în Cine am crezut (2Tim 1,12), care se va desfăşura la Snagov în perioada 5-11 august. Viaţa sfântului Francisc va însoţi copiii în fiecare zi de campus, aceştia vor putea descoperi modalităţile în care sfântul Francisc a trăit responsabilitatea în viaţa de zi cu zi, în societate şi în Biserică.

După prezentarea Cadrului general al campusului, împărţiţi în cinci grupe, animatorii şi educatorii au participat la ateliere: Teatru – prezentat de Filip Sescu, Cateheză – susţinut de părintele Florin-Petru Sescu, Creaţie – pregătit de Ramona Laslău, Jocuri – coordonat de Raluca Fernea şi Bansuri – susţinut  de Ana Maria Cobzaru.

În partea de după amiază a zilei de vineri, participanţii au făcut cunoştinţă cu Oradea barocă, vizitând puncte importante din oraş. A urmat lucrul în echipe, obiectivul fiind pregătirea unei zile de campus.

Seara s-a încheiat cu rugăciunea Lectio divina coordonată de părintele Florin Sescu, pornind de la un fragment din Evanghelia după Luca (Lc 24, 13-35).

Ziua de sâmbătă a început cu rugăciunea de dimineaţă, urmată imediat de finalizarea atelierului de lucru început cu o zi înainte. S-a lucrat în aceleaşi grupuri ca şi în ziua precedentă.

După masa de prânz, programul a continuat cu plenara, în care fiecare echipă a expus programul zilelelor de campus.

A urmat Sfânta Liturghie, iar apoi tinerii au fost regrupaţi, în vederea îndeplinirii unei sarcini în oraş. Echipele au trebuit să filmeze un moment artistic-educativ în faţa unor monumente  reprezentative din Oradea, în care să implice cel puţin doi trecători, iar în final, trebuiau să ajungă la aceeaşi adresă, unde îi aştepta un invitat surpriză. Acest invitat surpriză a fost PS Laszlo Bocsei, Episcopul Romano-Catolic de Oradea, care ne-a împărtăşit momente şi trăiri personale, despre viaţă, vocaţie, credinţă, familie. Îi mulţumim încă o dată şi pe acestă cale pentru prezenţa sfinţiei lui în mijlocul nostru.

La întoarcerea în seminar a avut loc ultima întâlnire a serii, în care s-au exprimat concluziile cursului, iar participanţii au completat fişele de evaluare. Bernadeta Farţade-Gabor, vicepreşedintele sectorului copii, a subliniat trăsăturile unui campus al Acţiunii Catolice, cum ar fi: respectă dimensiunile trasate de proiectul formativ al asociaţiei, scopul şi identitatea asociaţiei, dezvoltă tema propusă de Biserică pentru anul liturgic în curs, propune modele de sfinţi sau fericiţi ai Bisericii Catolice, centralitatea lui Cristos, etc..

La final, a urmat premierea participanţilor şi a fost reînnoită invitaţia de a ne reîntâlni cât mai mulţi dintre noi la campusul unitar de la Snagov, în perioada 5-11 august 2013.

Cursul s-a încheiat duminică, cu sfânta Liturghie, după care fiecare participant s-a îndreptat spre casă.

Mulţumim în mod special lui Dumnezeu pentru frumoasa vocaţie dăruită nouă, de a-l sluji în copiii care ne sunt încredinţaţi, Consiliului Director al ACRO, care ne-a fost alături în organizarea acestui curs, părintelui. Rector Antoniu Chifor pentru găzduire, echipei sectorului copii.

Anca Jurcuţa

Secretar al echipei sectorului copii al ACRO

 

( fotografii)
1 ianuarie 1970

Pelerini pe urmele martirilor

În cadrul acestui an dedicat de către Biserica Universală, Credinţei, Acţiunea Catolică din România a iniţiat câteva activităţi, una dintre ele fiind şi participarea, împreună cu întreaga Biserică Catolică din România, la cea de-a X-a ediţie a Pelerinajului național la mormintele martirilor din Cimitirul Săracilor din Sighetu-Marmaţiei, sâmbătă 11 mai 2013.

În acest an asociativ, în care Biserica noastră ne invită să aprofundăm credinţa, ne dorim ca participarea la acest pelerinaj să fie un moment de referinţă pentru fiecare membru al Acţiunii Catolice. Aşa cum menţionam şi în scrisoarea de deschidere a Noului An asociativ al ACRO, „invităm asociaţiile să facă din acest pelerinaj prilej de întâlnire cu Cristos prin martorii autentici ai credinţei, care şi-au petrecut ultimii ani ai vieţii lor în închisoarea din Sighet. Episcopi, preoţi, persoane consacrate şi laici ai Bisericii noastre Catolice au transformat poarta închisorii de la Sighet într-o „poartă a credinţei martorilor şi mărturisitorilor. Încurajaţi membrii asociaţiilor dumneavoastră să treacă prin această poartă, şi trăind experienţa acelor locuri,  să poată afirma asemeni Sfântului Paul „Ştiu în cine am crezut!” (2 Tim 1,12).

Dorim ca acest pelerinaj să fie un punct de întâlnire a cât mai multor membri din asociaţiile membre ale Federaţiei, şi împreună, pelerini pe urmele martirilor, să facem din acest pelerinaj primul pelerinaj naţional al ACRO, să fim o prezenţă şi o mărturie vie a existenţei noastre în Diecezele şi Eparhiile din România.

Pentru a marca faptul că aparţinem toţi unei mari familii, dar fiecare participăm la această familie cu specificul asociaţiei din care facem parte, vă încurajăm să purtaţi însemnele proprii ale asociaţiilor voastre, iar Acţiunea Catolică din România se va îngriji să realizeze însemne specifice ACRO, pe care le va pune la dispoziţia tuturor membrilor Acţiunii Catolice.

În speranţa că acest eveniment propus de Biserica Catolică din România şi recomandat de Acţiunea Catolică din România, va trezi membrilor din asociaţiile noastre dorinţa de se pune în mişcare, de a deveni pelerini pe urmele martirilor, indiferent de vârstă,

Ne încredinţăm rugăciunilor Sfintei Fecioare Maria, Patroana Acţiunii Catolice, Fericitului Vladimir Ghika şi  Episcopilor Catolici, morţi în faimă de martiri, ca păşind pe urmele martirilor să-l urmăm pe Cristos cel care este Calea, Adevărul și Viața după cum au făcut-o și înaintașii noştri în credință a căror jertfă se înalță zi de zi spre cer, întru miros de bună mireasmă spirituală.

Uniţi în rugăciune, vă aşteptăm cu drag la Sighet!

Oana Tuduce

preşedinte

Papa care are chipul celor din urmă

 Prin acțiunea Spiritului Sfânt, adăugată la ceea ce credința sugerează, reușim să conturam chipul Papei Francisc. Acest nou Papă care a venit de departe ne invită să ne abandonăm complet şi de bunăvoie milostivirii divine. (…) Biserica va deveni mereu mai mult și mai mult comunitate de frați care merg și speră în milostivirea divină. Biserica va găsi noi puteri pentru afirma bucuria mântuirii, va regăsi curajul de a sta mai bine și mai mult de partea celor umili, a celor săraci, a celor disperați, a celor ce cer să vadă lumina. Biserica Papei Francisc va arăta lumii Caritatea sa și creștinii reuniți în jurul Papei vor deveni primii și veritabili protagoniști ai milostivirii pentru că ei sunt capabili să „aleagă să practice milostivirea”.

Mulţi asteptau un Papă care să nu fie o expresie doar a Europei. Cred că Papa Francisc va aduce un curent care va face bine acestei Europe atât de înrădăcinată în modul ei de a vedea lucrurile, în modul ei de a face lucrurile, în modul ei de a se confrunta cu problemele. Papa Francisc poate oferi fiecărui creștin un orizont care nu se oprește acolo unde se oprește privirea umană, care merge dincolo de granițele bătrânului continent și îmbrățișează continentele noi: Africa, Asia, Oceania, întregul Sud.

Papă va aduce cu el bucuria de a trăi și ne va spune și unde trebuie să mergem să căutăm această bucurie, va cânta noi cântece, va deschide noi căi, va şti să practice milostivirea.

Chipul papei Francisc a fost desenat cu culori și formă de „milă”, ceea ce înseamnă a privi către aproapele, oricine ar fi el, cu ochii carității, cu o inimă liberă de orice invidie, cu o minte deschisă iertării, cu brațele larg deschise și gata primească pe cei care caută pace și seninătate. A alege să fii milostiv, care este, de asemenea, motto-ul ce caracterizează pontificatul lui Francisc, înseamnă să te pui la dispoziția binelui, iubirii și fraternității. Și pentru tineri, așa cum au făcut predecesorii săi, el va avea afecțiune, recunoștință, respect, iubire adevărată, împărtășire, rugăciune și multe oportunități de a cânta împreună bucuria. Dacă el îi va chema pe tineri să fie milostivi și să fie sare pentru lume ei vor răspunde afirmativ.

Sfântul Părinte va merge în Brazilia pentru a celebra Ziua Mondială a Tineretului, pentru a fi protagonist alături de tinerii lumii a unui mod reînnoit de a mărturisi Evanghelia, de a anunța milostivirea lui Dumnezeu, de a exercita caritatea. Până atunci să ne pregătim să mergem pe cărările pe care Francisc ni le va indica.

+Domenico Sigalini

Asistent ecleziastic al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice

(www.azionecattolica.it)

WordPress Theme Design