Scrisoare către preoţi

Dragii noştri păstori,

La încheierea Anului Sfintei Preoţiei dorim să exprimăm aprecierea, mulţumirea şi recunoştinţa Acţiunii Catolice pentru misiunea voastră în Biserică şi în lume. Totodată reînnoim angajamentul nostru de a fi, conform identităţii asociaţiei noastre, în strânsă comuniune cu voi pentru a sluji Biserica, asumându-ne misiunea conform vocaţiei noastre laicale, într-un spirit de co-resposabilitate.

Într-o lume în care asistăm la o răsturnare a valorilor umane şi la o contestare a moralei creştine, la o creştere a nesiguranţei şi incertitudinii datorate confuziei gândirii, a alegerilor legate de probleme minore cotidiene sau de marile probleme privind sensul vieţii, preotul rămâne totuşi persoana care „face prezentă, în această confuzie şi dezorientare a timpurilor noastre, lumina Cuvântului lui Dumnezeu, lumina care este însuşi Cristos în această lume a noastră”, după cum ne aminteşte Papa Benedict al XVI-lea. „Aşadar preotul – continuă Sfântul Părinte – nu predică propriile idei, o filozofie inventată de el, pe care a găsit-o sau care îi place; preotul nu vorbeşte despre sine, nu vorbeşte pentru sine, pentru a-şi crea admiratori, un partid propriu… ci în confuzia tuturor filosofiilor, preotul predică în numele lui Cristos, propune adevărul care este însuşi  Cristos, propune cuvântul lui, modul său de a trăi şi de a merge înainte. (…) Cristos nu se propune pe sine, ci El ca fiu este Vocea, Cuvântul lui Dumnezeu.”

Pentru Acţiunea Catolică figura preotului a fost mereu şi continuă să fie esenţială pentru trăirea propriei vocaţii. Comuniune profundă dintre păstori şi laici are la bază prietenia spirituală şi conştiinţa co-responsabilităţii în misiunea Bisericii. Tocmai de aceea pentru Acţiunea Catolică rolul preotului este central şi definitoriu. O asociaţie a cărui scop este apostolatul laicilor nu ar putea să existe fără figura asistentului spiritual. Pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu membrii asociaţiei noastre trebuie să fie în primul rând ei înşişi formaţi, să cunoască cum să facă acest lucru şi, apoi, cum să continue acest parcurs şi cum să îi ajute şi pe alţii să meargă pe drumul credinţei. Acest lucru nu ar fi posibil fără grija asistenţilor noştri spirituali. Suntem conştienţi de efortul pe care îl depuneţi pentru a ne însoţi pe acest drum al credinţei. Ne dăm seama cât de greu vă este să propuneţi astăzi  modelul lui Cristos şi să trăiţi cu dragoste şi fidelitate misiunea voastră. De aceea, prin aceste câteva gânduri, dorim să ne arătăm recunoştinţa pentru grija voastră, pentru încrederea pe care ne-o oferiţi şi pentru iubirea părintească cu care ne îndrumaţi paşii pe drumul credinţei şi al împlinirii misiunii noastre. Pe voi toţi asistenţii spirituali ai Acţiunii Catolice, de la nivel parohial, diecezan şi naţional, vă asigurăm de preţuirea noastră şi vă însoţim cu rugăciunile noastre pentru ca Dumnezeu să facă rodnică misiunea minunată ce va încredinţat-o.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul pe care ni-l face prin fiecare dintre voi, dragi preoţi! Îl rugăm pe Cristos, Marele Preot, să binecuvânteze munca fiecărui păstor pentru a fi în lume semnul grijii părinteşti a Tatălui. Sfânta Fecioară Maria, Mama Preotului Veşnic, să vă însoţească cu dragostea sa maternă şi să vă fie puternică mijlocitoare!

Acţiunea Catolică din România

Întâlnirea preoţilor asistenţi ai Acţiunii Catolice

Invitaţie pentru preoţii asistenţi ai Acţiunii Catolice care vor fi participa la Întalnirea internațională a preoților care se va desfășura la Roma în perioada 09 – 11 iunie 2010.

Cu ocazia întâlnirii internaţionale a preoţilor având motto-ul “Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului” care se va desfăşura la Roma în perioada 9 – 10 iunie și care va încheia Anul Preoției, așa cum a dorit Sfântul Părinte Benedict XVI,  preoţii asistenţi din Acţiunea Catolică din toate ţările sunt invitați la un moment pentru rugăciune şi fraternitate. Acțiunea va fi coordonată de Episcopul Domenico Sigalini, Asistentul Spiritual al Forumului Internațional al Acțiunii Catolice și al Acțiunii Catolice Italiene.

Întâlnirea este programată pentru joi 10 iunie la ora 16:30 în Aula Bachelet la Hotelul Domus Mariae (Via Aurelia 481, Roma).

Întâlnirea se va termina cu un mic buffet la ora 18:30, ceea ce va permite tuturor să ajungă în Piaţa Sf. Petru pentru a participa la Veghea de Rugăciune prezidată de Sf. Părinte Benedict XVI de la ora 20:30, în concordanţă cu Întâlnirea Internaţională a Preoţilor (www.annussacerdotalis.org).

Itinerariu spiritual alături de tinerii sfinţi ai Acţiunii Catolice

Mai este aproape un an până la Întâlnirea Mondială a Tinerilor care se va desfășura la Madrid în perioada 16 – 21 august 2011. E timpul să începem să ne pregătim.

Propunerea sectorului tineri din cadrul Forumul Internațional al Acțiunii Catolice este sub forma unui itinerariu spiritual în 13 etape, de la Sărbătoarea Rusaliilor 2010 până la Întâlnirea Mondială a Tinerilor de la Madrid (august 2011). Fiecare etapă a itinerariului de rugăciune porneşte de la un rând din rugăciunea pentru pregătirea ZMT şi de la o meditaţie biblică din una din Evangheliile lunii respective și se încheie cu mărturia unui tânăr sfânt sau fericit, membru al Acţiunii Catolice, cu o scurtă biografie şi afirmaţii ale acestuia, precum şi cu ce a spus Sfântul Părinte despre el sau ea.

Este o modalitate simplă de a începe să ne pregătim pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor de la Madrid ‘încălzindu-ne’ inima şi mintea a subliniat Chiara Finochetii, responsabilia sectorului tineri din cadrul FIAC.

Pelerinajul spiritual este destinat persoanelor individuale dar şi grupurilor, de la nivel parohial sau diecezan/eparhial. Pentru fiecare etapă va fi pregătită o foaie cu meditaţiile, gata de listat şi de distribuit.

Sectorul tineri din Acțiunea Catolică din România și-a asumat această inițiativă internațională, punând la dispoziția tinerilor din Acțiunea Catolică materialul și în limba română.

Prima etapă: Mai – iunie 2010

Mai multe informați despre această inițiativă: baner fiac

WordPress Theme Design