Viață, Pâine, Pace, Libertate

poza1După Malta, Iaşi, Sarajevo și Madrid, în perioada 6-9 mai 2010 a avut loc la Cracovia, cea de-a V-a Întâlnire Europeană Mediteraneană sub coordonarea FIAC-ului cu tema: „Viață, Pâine, Pace, Libertate. Laici din Acțiunea Catolică pentru o lume mai umană”.

Acțiunea Catolică din România a fost reprezentată de Oana Tuduce – președinte, Pr. Felix Roca – asistent spiritual general, Codruța Fernea – secretar,  Adriana Ianuș – consilier național pentru sectorul tineri.


Documentul final:

În data de 9 mai 2010, de Ziua Europei şi la a 60-a aniversare a Declaraţiei Schuman şi totodată în ziua Sărbătorii Sfântului Stanislau – Patronul Poloniei,  s-a încheiat a V-a Întâlnire Europeană a Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC). Întâlnirea a început în ziua de 5 mai, printr-o Celebrare Euharistică  prezidată de Cardinalul Stanislaw Dziwisz.

Printre participanţi se aflau reprezentanţi naţionali şi diecezani ai Acţiunii Catolice din Polonia precum şi delegați ai Acțiunii Catolice din Spania, Franţa, Malta, Italia, Bosnia şi Herţegovina, România, Slovacia, Ucraina, Belarus, Lituania, Cehia şi Israel, împreună cu delegați din Argentina şi Burundi care sunt membri ai Secretariatul FIAC.

Întâlnirea a avut loc în Cracovia-Łagiewniki, la Centrul Pastoral al Sanctuarului Milostivirii Divine, şi a oferit participanţilor oportunitatea de a cunoaşte mai bine Biserica şi Acţiunea  Catolică din Polonia. Aceasta s-a succedat întâlnirilor europene FIAC, care au început în Cirkewwa – Malta, în 1996, Iaşi – România în 1998, Sarajevo – Bosnia şi Herţegovina în 2003 şi la Madrid – Spania în 2007,  fiind un itinerar ce continuă, cu dorinţa de a păşi împreună în Europa, respirând cu ambii plămâni, aşa cum o cere vocaţia spirituală a continentului nostru, de la Atlantic până la Munții Ural, dăruită de către Venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea.

Tema a fost alcătuită din  4 cuvinte cheie care sunt scoase în evidență la toate întâlnirile continentale FIAC: VIAȚĂ, PÂINE, PACE, LIBERTATE, cuvinte ce se află într-o strânsa legătură și care au fost extrase din ultimul discurs al Venerabilului Papă Ioan Paul al II-lea către Corpul Diplomatic, în ianuarie 2005. Pontiful  a prezentat aceste provocări în lumina temei pentru Ziua Mondială a Păcii din 2005: „Învinge răul cu bine”.  FIAC le propune ca o grilă pentru a interpreta realitatea fiecărui continent cu ochii credinţei, cu umilinţa și încredere, fără prejudecăți și fără temeri.

Discursurile au aprofundat și evidenţiat câteva aspecte: responsabilitatea Europei în lume, dimensiunea de necontestat – politică și legislativă – a apărării vieţii, prioritatea evanghelizării într-un context care face ca Europa să fie și astăzi un laborator de întâlnire între creştinism și culturi, realitatea plurală a continentului, datoria de a crește într-un context european și global, contribuţia Acțiunii Catolice.

Au fost scoase în evidență câteva domenii fundamentale pe care trebuie să se pună accentul pentru a putea continua construirea unui continent fratern, deschis, primitor, solidar și in pace :

  • Cultivarea pasiunii pentru educaţie, care se află în ADN-ul Acţiunii Catolice, atentă la persoană și la persoane, cu referire specială la familie,
  • Asumarea dialogului ca atitudine umană și spirituală: dialogul ecumenic, inter-religios si împreuna cu acele culturi care urmează spiritul Conciliului Ecumenic Vatican II și a enciclicei Ecclesiam Suam,
  • Împărtășirea multiplelor forme de sărăcie – mai mult sau mai puţin evidente – în solidaritate, în informare și în căutarea cauzelor și a soluţiilor
  • Aprofundarea importantei si potenţialului deţinut de mijloacele media, abordând tema comunicării
  • Propune alegerea asociativă ca o posibilitate care ar putea ajuta în situaţia actuală, în cazul în care clădirea de relaţii cere energie şi  timp, altele decât soluţiile virtuale.

Aceste situaţii cer adoptarea integrală a Doctrinei sociale a Bisericii în căutarea şi în stabilirea binelui comun, la toate nivelurile cu bărbaţi şi femei de bunăvoinţă.

Acest lucru indică o prioritate transversală: transmiterea de credinţă pentru generaţiile mai tinere şi importanţa lor fiind implicaţi în viaţa Asociaţiei şi al Bisericii şi în societate.

O conştientizare mai profundă şi mai motivată a principiului de reciprocitate, de asemenea, este recomandată. Acest aspect ar trebui să caracterizeze continentul european şi ar trebui să fie atitudinea noastră ca catolici. Noi suntem laici care trăiesc în Bisericile locale în Europa şi în Biserica Universală.

Ne angajăm să împărţim darurile noastre şi experienţele în special în Europa şi în bazinul mediteranean, în Orientul Mijlociu şi în Africa şi să stabilim legături mai puternice cu Ţara Sfântă.

Unele propuneri concrete au fost decise:

– Trimiterea unui mesaj de solidaritate către Conferinţa episcopală din Grecia

– Acordarea unei atenţii mai mari şi consolidarea colaborării cu CCEE şi cu COMECE

– Însoţirea Bisericii din Orientul Mijlociu, care se pregăteşte pentru Sinodul din octombrie.

_____________________________________________________________________________________

poza2Europa este mai mult decât un continent. Este o casa! Şi libertatea găseşte sensul cel mai adânc într-o patrie spirituală. Cu respectarea deplină pentru distincţia între sfera politică şi cea a religiei – care păstrează într-adevăr, libertatea cetăţenilor de a exprima credinţa religioasă şi de a trăi în consecinţă – doresc să subliniez rolul de neînlocuit a creştinismului pentru formarea conştiinţei de către fiecare generaţie şi promovarea unui consens etic de bază care îi serveşte fiecărei persoane care numeşte acest continent, „acasă”!

Papa Benedict al XVI-lea la Praga, 26 septembrie 2009

______________________________________________________________________________________

Mai multe documente despre această întâlnire se găsesc pe situl FIAC.

WordPress Theme Design