Hand in hand…

În perioada 17 – 22 octombrie 2009,  s-a desfăsurat la Roma un seminar dedicat tinerilor din Acţiunea Catolică. Întâlnirea a fost organizată de Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice. Din România, au participat o delegaţie de 5 tineri: Adriana Ianuş şi Ana Petrina din AC Iaşi, Teodora Marian şi Maria Simionaş din ASTRU Cluj, Codruţ Morariu din ASTRU Blaj, filiala Târgu Mureş. Aceştia au fost însoţiţi de Pr. Iuliu Muntean – asistent spiritual naţional pentru sectorul tineri din Acţiunea Catolică din România.  Din echipa de organizare a acestui seminar a făcut parte şi Codruţa Fernea- secretar general în Acţiunea Catolică din România.

Fotografii de la acest seminar se găsesc în secţiunea Galerie Foto.

Relatări, gânduri, impresii…

¤ ¤ ¤

Atunci când mergi undeva pentru a participa la o experienţă, ai anumite aşteptări. Atunci când te întorci de la acea experienţă, ceilalţi au aşteptări de la tine. Acesta este circuitul pe care şi delegaţia Acţiunii Catolice din România l-a urmat prin prezenţa şi participarea sa la seminarul „Hand in Hand We Stand” desfăşurat la Roma în perioada 17-22 octombrie.

Am pornit cu aşteptări care nu au întârziat să fie întâmpinate de trainerii noştri: aceştia au dezgheţat rapid atmosfera organizând jocuri de cunoaştere, împărtăşire şi socializare care s-au desfăşurat la nivel interpersonal dar şi interasociativ. Astfel, fiecare asociaţie prezentă a fost invitată să-şi amenajeze un stand cât mai atractiv în „piaţa” Acţiunii Catolice modiale. A fost unul dintre momentele-cheie în care ne-am îmbogăţit reciproc experienţa, făcâd cunoştinţă cu noi entităţi asemenea nouă, cu moduri distincte de abordare a activităţilor şi cu forme aparte de prezentare.

Fiind creată deja o atmosferă deschisă şi jovială, seara nu putea continua altfel decât în acelaşi ton: au urmat prezentările fiecărei ţări participante la seminar, cu tradiţiile, muzica, dansurile, costumele, mâncarea şi chiar jocurile specifice. Fiecare dintre noi a fost prins în dinamica serii, ajungând să danseze, să guste, să râdă şi să cânte împreună cu ceilalţi.

Ziua următoare, fiind duminică, ne-am adunat alături de alte câteva mii de credincioşi în Piaţa Sf. Petru pentru a ne ruga împreună cu Papa tradiţionala rugăciune „Îngerul Domnului”. Întorşi la activităţile noastre, am avut parte de o conferinţă foarte interesantă pe tema culturii, identităţii şi memoriei, prezentată de Piero Pisarra.

Seara a fost din nou rezervată activităţilor de cunoaştere şi socializare. De această dată ni se pregătise o întâlnire cu Iulius Caesar la care nu puteam participa fără a-i aduce câteva informaţii despre Roma contemporană. Şi cum puteam face acest lucru decât cunoscând-o la rândul nostru? Aşadar, împărţiţi în echipe am pornit la „vânătoare” de locaţii-cheie aflate în oraşul colinelor. Activitatea a fost mai mult decât bine primită, stârnind multă veselie printre participanţi şi contribuind semnificativ la întărirea legăturilor dintre noi.

Luni a fost o zi importantă din mai multe puncte de vedere: ne-au fost oferite câteva informaţii referitoare la desfăşurarea Zilei Mondiale a Tineretului din 2011 de la Madrid, am primit vizita unui reprezentant Youth in Action care ne-a vorbit despre realizarea de proiecte în cadrul acestui program adresat tinerilor, am participat la o serie de conferinţe pe tema reconcilierii, dreptăţii şi păcii in Africa, organizate în cadrul celei de-A II-a Adunări Speciale a Sinodului Episcopilor din Africa, iar seara am fost invitaţi la un concert de muzică tradiţională africană.

Ziua următoare a început devreme cu o scurtă vizită a Bazilicii Sf. Petru şi o Sfântă Liturghie oficiată în una dintre capelele aflate în subsolul clădirii. După terminarea oficiului religios am trăit un moment comun de reculegere vizitând mormântul Papei Ioan Paul al II-lea.

Mai apoi ne-am reunit cu toţii la sediul FIAC unde am început discuţiile referitoare la proiecte. După trecerea în revistă a datelor teoretice, am avut posibilitatea de a alege o linie concretă pe care să ne construim planul de proiect. Însă nu am rămas în teorie: odată definitivat planul, am simulat o punere a acestuia în practică. Astfel, patru dintre însoţitorii şi trainierii noştri au reprezentat câte o instituţie cu un rol-cheie în procesul de implementare a unui proiect. Am purtat discuţii cu episcopul – reprezentant al Bisericii, primarul – reprezentant al autorităţilor locale,  oficiali Youth in Action şi un sponsor.

Activitatea, deşi sub forma unui joc de roluri, a fost luată foarte în serios de către participanţi, care ulterior au mărturisit că a fost mai mult decât util pentru ei să fie responsabilizaţi într-un asemenea mod. Experienţa ne-a îmbogăţit pe toţi, ajutându-ne să realizăm mai bine ce presupune scrierea, propunerea, punerea în acţiune, implementarea unui proiect.

Pentru a ne relaxa după o zi plină de activităţi solicitante, organizatorii ne-au pregătit un tur al Romei cu autobusul. Astfel am avut ocazia să facem cunoştinţă mai îndeaproape cu frumuseţile oraşului gazdă.

Ziua următoare am finalizat prezentările oficiale ale proiectelor la care lucrasem până în acel moment. În acest fel ne-am cunoscut reciproc propunerile şi am completat cu întrebări, sugestii şi promisiuni de colaborare la proiectele celorlalţi.

Seara, fiind ultima înainte de plecare, a fost una realmente specială. Ne-am reunit cu toţii pentru a urmări o prezentare a fotografiilor realizate pe durata seminarului, care a stărnit o mulţime de zâmbete, exclamaţii de bucurie dar şi melancolie. Desigur, nu am lăsat tristeţea să ne acapareze, astfel că am cântat şi am dansat împreună tot ce învăţasem unii de la alţii pe parcursul celor câteva zile petrecute împreună.

Primii oameni au început să-şi ia „la revedere” chiar din acea seară, însă momentele petrecute în comuniune pe durata întregii săptămâni au dus la crearea unor prietenii care şi-au promis legământ şi persistenţă în ciuda barierelor spaţiului.

Acum, întorşi acasă, mai îmbogăţiţi fiind de această experienţă minunată, ne prezentăm în faţa voastră, a tuturor celor care v-aţi pus speranţa şi încrederea în noi. Dorim ca asemenea trainerilor care au venit în întâmpinarea aşteptărilor noastre şi chiar le-au depăşit, prin ceea ce vom realiza la rândul nostru, să înfăptuim lucruri minunate prin care să vă facem părtaşi la acestă experienţă de neuitat.

Aşa să ne ajute Dumenzeu!

Teodora Marian, ASTRU Cluj

¤ ¤ ¤

Momentele petrecute la Roma,  împreună cu peste treizeci de tineri,  de pe trei continente au fost cu adevărat speciale. A fost prima formare la nivel internaţional la care am participat. Clipele petrecute alături de acest grup de tineri  m-au făcut să mă simt cu adevărat că sunt tânără şi că tinereţea noastra trebuie trăită cu responsabilitate şi dăruire faţă de cei din jurul tău. Prima seara a fost puţin mai grea dar,  după momentul  de cunoaştere a început  consolidarea relaţiilor dintre noi. În cadrul acestei întâlniri am avut ocazia să cunosc realitatea asociativă a tinerilor din alte ţări. Atât în timpul activităţilor, când am lucrat la realizarea proiectelor,  cât şi în pauze am încercat să sudăm relaţii care sper să se dezvolte  în viitor . Mulţumesc organizatorilor şi celor care au susţinut această întâlnire, pentru că am avut ocazia să aflu mai multe informaţii despre FIAC şi în acelaşi timp să cunosc  modul în care tinerii din alte ţări  se implică în Acţiunea Catolică.

Adriana Ianuş – AC Iaşi

¤ ¤ ¤

Clipele petrecute în aceste zile la Roma s-au transformat în amintiri speciale ale momentelor de rugăciune, prietenie şi cooperare în stabilirea coordonatelor unor viitoare proiecte de parteneriat între asociaţiile din ţările participante. (Argentina, Bulgaria, Burundi, Italia, Kenya, Malta, Myanmar, Polonia, România, Rwanda, Spania, Ţara Sfântă).  Participarea la rugăciunea Angelus şi cuvântarea rostită de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI lea, celebrarea liturghiilor cu participarea tuturor delegaţiilor, vizitarea catedralei Sfântului Petru din Vatican şi a catacombelor  au contribuit la stabilirea legăturii spirituale între participanţi, la descoperirea rădăcinilor noastre comune, pentru un viitor mai bun. Momentele de team building stabilite în program au fost îngemănate cu etape de vizitare a cetăţii eterne, atât la lumina zilei, cât şi la ceas de seară, toate acestea contribuind la sudarea unor legături umane –  prietenii durabile, baze ale colaborărilor fructuoase preconizate a se materializa în viitorul apropiat. Participarea tinerilor la seminarul despre Reconciliere, Justiţie şi Pace în Africa ne-a făcut părtaşii prezentării unor realităţi ale unei lumi pentru care renaşterea ar putea veni din credinţă. O propunere interesantă de colaborare a venit din partea Clubului Alpin Italian, care doreşte realizarea în cât mai multe ţări (de către asociaţiile locale ) a traseelor turistice  Pier Giorgio Frassati, dedicate pasiunii pentru munte şi a iubirii pentru natură a fericitului, ca acte de preaslăvire a măreţiei lui Dumnezeu. Îi mulţumim şi noi lui Dumnezeu pentru că ne-a călăuzit paşii pe drumurile străbătute odinioară de primii creştini, iar seminţele sădite în aceste zile în sufletele noastre să rodească spornic în colaborările ce vor urma, făcând din noi un adevărat trup viu al bisericii universale.

Codruţ Morariu – ASTRU Târgu Mureş

Zilele Acţiunii Catolice 2009

Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO) iniţiază în perioada 18 – 25 octombrie 2009 evenimentul naţional Zilele Acţiunii Catolice, acesta devenind deja o tradiţie în ultimii ani.

Prin acest eveniment naţional se doreşte o promovare a Acţiunii Catolice atât la nivel naţional cât şi la nivel local încurajându-se desfăşurarea de activităţi  de promovare, cunoaştere şi formare specifice acţiunii catolice.

Zilele Acţiunii Catolice din acest an vor avea ca motto: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 6,33). Tema aleasă este: Pune-l pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa ta! Fă parte din Acţiunea Catolică! Îndemnul adresat membrilor este acela de a căuta în toate acţiunile lor să răspundă chemării lui Dumnezeu de a construi împărăţia sa. Totodată Acţiunea Catolică doreşte să fie locul unde fiecare membru este ajutat să crească în viaţa spirituală. De aici se naşte şi invitaţia adresată celor care ne înconjoară de a face parte din asociaţia noastră.

ACRO  speră ca acest eveniment să fie şi o modalitate de promovare a propriei asociaţii şi o oportunitate de colaborare între cele trei sectoare de vârstă prezente în AC.

zac 2009_sigla_a

WordPress Theme Design